Astazi ridic un pic stacheta ca nivel de rafinament culinar daruindu-va o reteta de linte exceptional de gustoasa si hranitoare. Coconut Milk Dal este in sine o reteta foarte simpla de Dal, dar la care se foloseste, ca nota deosebita, un ingredient din ce in ce mai cautat si folosit si la noi: laptele din nuca de cocos. Acest lapte face minuni in orice mancare si intalnirea lui cu lintea nu putea sa fie decat un deliciu.
Pentru aceasta reteta este nevoie de al doilea lapte, adica cel obtinut din a doua stoarcere a nucii de cocos maruntite. De multe ori cand se extrage lapte din nuca de cocos, cea mai mare cautare o are primul lapte, care este mai onctuos, mai gras, mai alb si mai catifelat, insa si al doilea lapte face si el minuni culinare si nu trebuie desconsiderat sau uitat prin frigider. El are aceeasi abilitate de racorire si da un gust exceptional de asemenea.
Deci pentru cei care isi fac singuri laptele din nuca de cocos acasa, cu manutele lor, iata inca o reteta la care se poate folosi acest al doilea lapte. Daca sunteti deja (mari) iubitori de Dal-uri, atunci sigur o sa fiti teribil de incatati de Coconut Milk Dal. Noi am fost vrajiti de gustul lui dulce si fin.
timp de preparare: 25 – 30 minute
rezulta 2 portii
grad de picantzeala: 0 (zero)
INGREDIENTE
2/3 cana linte portocalie (Masoor Dal)
1 cana praz taiat fin
1 baton scortisoara
1 frunza de dafin
1 lingurita seminte de chimion (Jeera)
1/2 lingurita turmeric
1 varf de cutit Hing
1 lingurita pulbere de chimion cu coriandru (Cumin-Coriander Powder)
1 lingurita Chaat Masala – recomandat pentru Vata dar optional
1 lingurita rasa cu sare grunjoasa
1 cana apa
1 cana lapte subtire de cocos (al doilea lapte)
2 – 3 linguri ulei de floarea soarelui
1 cana = 300 ml
METODA
Spalati lintea in cateva ape pana ce apa pe care o aruncati nu mai este tulbure (cam 5-6 clatiri). Scurgeti bine lintea de apa. Lasati-o deoparte.
Taiati prazul feliute subtirele. Pregatiti condimentele aproape.
Puneti o oala de un litru jumate pe flacara mica de la aragaz. Turnati uleiul in ea si asteptati 1 minut ca sa se incalzeasca. Cand uleiul e suficient de cald dar nu fumega, aruncati in el semintele de chimion impreuna cu batonul de scortisoara intreg si frunza de dafin intreaga. Semintele ar trebui sa pocneasca imediat. Dupa ce termina de pocnit adaugati Hing-ul si prazul. Sotati 2 minute pana ce prazul s-a inmuiat bine. Apoi presarati turmericul si pulberea de chimion-coriandru.
Rasturnati lintea in oala si amestecati bine asa incat fiecare bob de linte sa se inveleasca bine in uleiul cu condimente. Turnati apoi apa, adaugati sarea, amestecati inca o data si dati focul mai tare ca sa inceapa sa fiarba. Mai amestecati o data de control, ca sa nu aveti boabe de linte lipite de fundul oalei. Dupa ce incepe sa clocoteasca, dati ochiul la mediu-mic si lasati sa fiarba pana ce lintea a absorbit toata apa.
Intre timp incalziti usor laptele de cocos, apoi il turnati in oala peste linte. Lasati lintea sa fiarba in continuare pana a absorbit tot lichidul. La final, daca doriti sa obtineti un Dal cat mai echilibrant pentru Vata, adaugati Chaat Masala. Amestecati bine, mai lasati 1 minut pe foc apoi stingeti flacara. Lasati Dal-ul sa se “odihneasca” 5 minute apoi serviti.
Din punct de vedere Ayurvedic: Coconut Milk Dal este Tridoshic insa in special echilibrant pentru persoanele Pitta datorita folosirii laptelui din nuca de cocos. Pentru persoanele Vata se pot adauga la Tarka cateva seminte de Ajwain precum si un ardei iute verde daca se doreste, desi acest Dal este destul de echilibrant pentru ele cu ingredientele indicate in lista de mai sus. Persoanele Kapha ar trebui sa adauge putin piper negru si 1 lingurita de Pasta de Ghimbir cu Usturoi la Tarka sau macar 1 lingurita pulbere de ghimbir.
click aici pentru a va afla Tipologia Ayurvedica
ALTE PAGINI SUGERATE
Discussion
Comments are closed.