Amchur, Ceapa, Chilli rosu, Chimion (Jeera), Coriandru, Ghimbir, Masalas, Mazare uscata, Praz, Scortisoara, Susan, Turmeric, Usturoi

Til Pattani Dal – Dal de Mazare Galbena cu Susan

Til Pattani Dal

Till Pattani Dal este cea mai grozava reteta cu mazare uscata pe care am gustat-o pana acum. Acest Dal este o hrana extrem de gustoasa, hranitoare si cu efect calmant pentru Vata. In ciuda chilli-ului rosu si usturoiului, nu este un Dal prea picant si nici stimulator. Asta datorita prezentei susanului in reteta, care este Sattvic si echilibrant. Susanul indulceste esenta aspra a mazarii uscate si la randul sau este contrabalansat de zvacul dat de chilli. Fara chilli acest Dal ar fi un picut mai greu.

Desi, daca va uitati la ingrediente, pare laborios si greu de facut, va asigur ca nu e deloc asa. Este o reteta simpla si ia foarte putin timp ca sa-l prepari efectiv, doar 15 minute. Si va asigur ca merita – n-ati mai mancat o mazare atat de buna!

Cu acest Dal la masa simti ca traiesti o sarbatoare. Daca-l mai si dichisesti cu ceva verdeata deja e demn de a fi prezent la un ospat in familie – este atat de onctuos, de bun si aromat incat ii cucereste pana si pe ne-iubitorii de Dal. Va doresc pofta mare!

timp de preparare: 40 min

rezulta 4 portii

picantzeala2

INGREDIENTE

De pus in oala cu presiune

1 cana mazare galbena uscata

3 + 1/2 cani apa

1/2 lingurita turmeric

1/2 lingurita ghimbir pulbere – optional

1 cana = 300 ml

Pentru Dal

1 ceapa mica

1 fir subtire de praz – optional

1 catel mare de usturoi

1 lingurita seminte de chimion

1 baton mic de scortisoara, lung de cam 5 cm

2 lingurite Curry Powder

2 lingurite Tandoori Masala sau 1 lingurita Amchur – optional

1/2 lingurita turmeric

3 linguri ulei de floarea soarelui

1 lingurita sare

Pentru Masala

4 linguri susan

1 chilli rosu uscat, mic – am folosit unul foarte usor picant, din Recolta mea de Chilli

1 lingura seminte de coriandru

METODA

In aceasta reteta am folosit mazare uscata despicata in doua, galbena, care se gaseste la hipermarketuri la pungi de 1/2 kg.

Spalati mazarea in cateva ape si scurgeti-o. Puneti-o in oala cu presiune. Presarati peste ea 1/2 lingurita turmeric si 1/2 lingurita ghimbir pulbere. Turnati cele 3 cani jumate de apa si inchideti capacul etans. Dati focul la tare pana ce incepe sa fasaie – cam 10 minute. Dupa care neaparat dati focul la minim si fierbeti inca 10-15 minute. Catre final prin valva de presiune va iesi un lichid galbui – nu va speriati, e semn ca mazarea s-a fiert. Inchideti focul si lasati ca presiunea sa scada de la sine. NU deschideti imediat capacul!

In timp ce mazarea fierbe, coaceti uscat susanul intr-o tigaie pe foc minim. Amestecati continuu timp de 5 minute pentru ca susanul sa se coaca uniform. Dupa ce a devenit mai brunetel, mai auriu, rasturnati-l intr-o farfurie ca sa se racoreasca.

Coaceti in acelasi fel si lingura de bobite de coriandru, doar ca mai putin timp, maxim 1 minut jumate, pe foc minim. Puneti-l langa susan la racorit.

Dupa ce susanul s-a racorit rasturnati-l intr-un blender/mixer pentru verdeata. Peste el puneti un chilli uscat rupt bucatele (atentie sa nu va frecati la ochi cu mana dupa ce rupeti chilli-ul!), precum si lingura de coriandru copt (daca nu aveti, atunci puteti folosi 1 lingura de Dhania Powder, adica coriandru macinat pulbere). Daca nu aveti chilli rosu uscat atunci puteti folosi un chilli verde proaspat.

Mixati timp de 1 minut – veti obtine o pulbere. Puteti turna deasupra 1 polonic din zeama de mazarea fiarta ca sa obtineti o pasta – deci mai mixati cateva secunde.

Curatati si tocati usturoiul si ceapa, taiati fin prazul.

Cand mazarea e fiarta, puneti o oala de 2 litri pe foc mediu-mic. Turnati in ea uleiul si dupa ce s-a incalzit binisor (dar nu a atins punctul de fum), aruncati in el semintele de chimion si batonul de scortisoara. Sotati scurt cateva secunde, apoi adaugati ceapa, usturoiul si prazul.

Caliti 2-3 minute pana ce toate s-au inmuiat. Presarati 1/2 lingurita turmeric si cele 2 lingurite de pulbere de Curry. Turnati mazarea cu tot cu zeama in care a fiert. Presarati sarea si dupa ce incepe sa clocoteasca, adaugati si pasta/pulberea de susan. Amestecati bine de tot si lasati sa fiarba 2-3 minute.

Catre final puneti si Tandoori Masala – echilibreaza gustul dulce dat de mazare si de susan, plus ca ii da si o nuanta mai rosiatica. Daca nu aveti, puteti folosi putin (1 lingurita) Amchur. Daca nu aveti nici Amchur, atunci puteti stropi Dalul cu putina zeama de lamaie sau lime cand serviti.

Asta-i tot! Serviti-i pe cei dragi cu acest Dal – este unul din cele mai gustoase si mai de succes, un deliciu!

Til Pattani Dal_

Din punct de vedere Ayurvedic: Til Pattani Dal este Tridoshic. Persoanele Pitta pot lasa deoparte Tandoori Masala precum si chilli-ul rosu si pot stropi Dal-ul direct in farfurie cu putina zeama de Lime. Desi in mod normal mazarea uscata este extrem de gazoasa si perturbatoare de Vata, in acest caz susanul o echilibreaza foarte bine si o face foarte ok si pentru o persoana Vata.

click aici pentru a va afla Tipologia Ayurvedica

ALTE PAGINI SUGERATE

Yellow Peas Green Garlic Dal - Dal din Mazare uscata cu Usturoi

Yellow Peas Green Garlic Dal – Dal din Mazare uscata cu Usturoi

Supa de Mazare Galbena uscata

Supa de Mazare Galbena uscata

Aloo Matar - Curry de Cartofi cu Mazare

Aloo Matar – Curry de Cartofi cu Mazare

Peas Zucchini Rice - Orez cu Mazare si Dovlecel

Peas Zucchini Rice – Orez cu Mazare si Dovlecel

Discussion

No comments yet.

Intrebari si Comentarii

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introdu adresa ta de email ca sa primesti notificari cand postez retete si articole noi.

Join 7,349 other followers

BUCATARIE INDIANA VEGETARIANA PE Facebook

CATEGORII DE ARTICOLE

CE VA PLACE CEL MAI MULT

LINKURI INTERESANTE

ARHIVA

Vizite pe Blog

  • 1,936,378 vizite

CALENDAR

July 2015
S M T W T F S
« Jun   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
%d bloggers like this: