Chum Chum – Barcute de Placere

Chum Chum

Chum Chum sau Cham Cham este un desert indian foarte delicat si fin, un dulce rafinat. Seamana mult ca metoda de obtinere cu Rasgullas, singura diferenta fiind aceea ca Chum Chum nu se servesc impreuna cu siropul in care au fiert, ci sunt tavalite prin nuca de cocos. Insa aceasta deosebire face ca cele doua dulciuri sa aiba un gust diferit.

Chum Chum este un dulce bengalez foarte popular in India, Pakistan si Bangladesh. Aceste bucatele usor dulci, moi si pufoase pot avea diverse culori: albe, roz sau galben deschis si ele sunt pregatite pentru ocazii speciale si sarbatori. Neintamplator sunt numite adesea Pleasure Boats adica Barcute de placere. La noi in casa sunt cunoscute sub denumirea de Ursuleti polari .

Acest desert este mediu de dulce si da senzatia ca se topeste in gura.

sursa: Savitha’s Kitchen

timp de preparare: 1 ora

rezulta 8 bucati

INGREDIENTE

1 litru de lapte

¼ cana zeama de lamaie

2 cani zahar

5 cani apa

2 linguri nuca de cocos uscata

½ lingurita pulbere de cardamon

1 lingurita apa de trandafiri – optional

cateva bucatele fistic crud – optional

METODA

Mai intai faceti Paneer: puneti laptele la incalzit si, cand incepe sa se umfle, turnati zeama de lamaie, amestecati si asteptati sa se stranga branza. Dupa ce s-au format cocoloasele de branza, scurgeti zeama printr-o sita peste care ati pus o bucata de tifon mai mare. Treceti sita cu branza printr-un jet continuu de apa timp de 1 minut ca sa o spalati de acreala lamaii. Apoi scurgeti-o bine si puneti-o 30 minute la scurs.

Dupa ce s-a scurs luati branza la framantat 5 minute. Framantati pana ce obtineti o pasta moale de branza, dar suficient de fina si de ferma. Impartiti-o in 8 bucati egale pe care mai intai le rulati intre palme sub forma de bile, iar apoi le presati usor ca sa le dati forma ovala. Bilele trebuie sa fie uniforme la suprafata, adica sa nu aiba crapaturi, sa fie fine.

In timp ce framantati Paneer-ul, puneti o oala cu gura larga pe foc si in ea turnati cele 5 cani de apa. Cand apa s-a incalzit turnati si canile de zahar si amestecati ca zaharul sa se topeasca de tot.

In momentul in care acest sirop incepe sa clocoteasca, presarati pulberea de cardamon si dati drumul cu grija fiecarui oval de branza in sirop, folosind o lingura. Dati focul la mediu-mic, acoperiti cu capac si lasati 10 minute sa fiarba.

Dupa acest interval intoarceti Chum Chum-urile pe partea cealalta si mai lasati-le sa fiarba acoperit 10 minute. Folositi o lingura sau o spatula (nu o furculita) cand le intoarceti si fiti delicati in miscari, ca sa nu se rupa.

La final inchideti focul, dati deoparte capacul si mai lasati-le sa stea in sirop 10 – 15 minute, pana se mai racoresc. Apoi scoateti-le pe toate pe o farfurie. Tavaliti-le prin nuca de cocos si daca doriti, decorati-le cu bucatele de fistic. Serviti-le dupa ce s-au racit.

Chum Chum_

OBSERVATIA 1: Chum Chum se umfla mult la fiert – isi tripleaza volumul – si de aceea este nevoie sa folositi o oala cu gura larga – ca sa aiba spatiu sa se umfle fara sa se inghesuie, ceea ce le-ar modifica forma.

OBSERVATIA 2: Atunci cand sunt umflate, Chum Chum sunt foarte delicate si, daca nu le manevrati cu multa finete cand le intoarceti, s-ar putea sa se rupa. Dupa ce se racoresc, ele se mai micsoreaza putin.

OBSERVATIA 3: Dupa ce ati facut Chum Chum nu aruncati siropul. Puteti sa-l refolositi pentru a face Gulab Jamun, alt desert indian faimos.

OBSERVATIA 4: Exista mai multe retete de Chum Chum care in afara de Paneer folosesc fie faina de grau, fie gris, fie lapte condensat, fie coloranti alimentari. Aceasta este reteta de baza, simpla, pura, fara chimicale.

Din punct de vedere Ayurvedic: Chum Chum este un desert Tridoshic. Totusi este mai mult recomandat tipologiilor Vata si Pitta. Persoanele Kapha trebuie sa serveasca Chum Chum doar ocazional, presarate cu putin sofran de deasupra, fara fistic.

click aici pentru a va afla Tipologia Ayurvedica

Discussion

2 thoughts on “Chum Chum – Barcute de Placere

  1. Doream sa incerc aceasta reteta de mult timp, dar ma “izbeam” mereu de prepararea Paneer-ului. Pentru a simplifica lucrurile, ieri am cumparat 500 gr de branza gata facuta, asa ca m-am decis ca momentul potrivit a sosit:) Cu 250 gr am facut rapid 8 barcute care insa s-au facut “frajuri” la putin timp dupa ce le-am intors (sa fi fost branza prea slaba? sa fi fost dimensiunile barcutelor prea mici?). Am facut atunci, imediat, inca 6 barcute din restul de branza. Spre fericirea mea, acestea au facut fata cu brio “furtunii” din vasul de pe foc. Le-am intors, au rezistat valurilor, dar nu si-au modificat forma. Partea cu “tavalitul” prin nuca de cocos a venit cu o noua provocare: am folosit, in prima faza, nuca de cocos proapat data prin razatoare, dar am inteles rapid ca barcutele luasera prea multa apa “la bord” asa ca am inlocuit-o rapid cu nuca de cocos uscata, din comert.
    Rezultatul eforturilor depuse a fost pe masura: delicioase la gust (daca sunteti fun-i branza, veti iubi acest desert) + o mare placere de joc!
    Multumesc, cloud pearl!

    Posted by ema | 4 September 2013, 8:12 PM
    • Emitza, dar Paneer se face extrem de simplu si in plus nu stiu cum ai reusit sa faci Chum Chum cu branza de vaci??!! Bine ca ti-a iesit.

      Posted by cloudpearl | 5 September 2013, 12:02 PM

Intrebari si Comentarii

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introdu adresa ta de email ca sa primesti notificari cand postez retete si articole noi.

Join 7,349 other followers

BUCATARIE INDIANA VEGETARIANA PE Facebook

CATEGORII DE ARTICOLE

CE VA PLACE CEL MAI MULT

LINKURI INTERESANTE

ARHIVA

Vizite pe Blog

  • 1,938,366 vizite

CALENDAR

December 2016
S M T W T F S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
%d bloggers like this: