Raw Mango Chutney – Chutney de Mango verde

Povestea mea cu Mango: dragoste la prima muscatura 🙂 . Un fruct atat de bun, de savuros, de gustos, de parfumat, etc etc. Categoric este fruntas pe lista mea, depasind dezinvolt pana si pepenele rosu fara de care nu pot concepe viata pe caldurile verii. Mango este o descoperire recenta pentru mine. L-am ochit de mai multa vreme pe la hypermarketuri insa l-am ocolit respectuos din cauza pretului si pentru ca nu stiam cum sa-l mananc, cum sa-l aleg, daca e copt au ba.

Pana la urma, intalnind mai multe retete pe net care foloseau Mango, mi-am depasit frica de necunoscut si m-am agatat de unul: mare, rosu, copt, frumos. L-am adus in bucatarie, l-am spalat, m-am tot foit in jurul lui si pana la urma l-am taiat in doua, l-am curatat de coaja si mi-am infipt coltii in el, usor neconvinsa. Insa vai, oh, wow! Ce minune de fruct! Ce surpriza neasteptat de placuta. Era ata de bun incat l-am chemat urgent pe Eugen sa ne bucuram impreuna de acest fruct portocaliu, zemos si dulceeee, o minunatie.

Este atat de hranitor si catifelat. Acum inteleg de ce lemurii il prefera ca hrana 🙂

In India este foarte indragit – fiind si fructul national – si este preparat in fel si chip, sub forma de sos,  jeleu, gem, inghetata, bautura racoritoare, chutney, curry sau murat. Ba chiar din fructul bine uscat se face si un condiment, despre care am mai povestit pe blog, numit Amchoor.

Pentru inceput, va ofer o reteta de chutney de Mango crud, verde, necopt. Si la reteta asta m-am uitat cam chioras o vreme, pana ce am citit in niste carti de Ayurveda ca acest chutney de mango verde este grozav de bun, de echilibrant si de recomandat tuturor Doshelor, adica tuturor persoanelor.

Reteta este preluata si adaptata de pe un site interesant, de bucatarie indiana vegetariana.

timp de preparare: 10 minute

pentru 4-5 portii

picantzeala2

INGREDIENTE

1 Mango mare verde, necopt

4 linguri nuca de cocos uscata

1/4 lingurita piper cayenne

1/2 lingurita seminte mustar (alb sau maro)

1/2 lingurita seminte chimion (Jeera)

1/2 lingurita sare

1 lingura zahar brut din trestie de zahar

1 lingura ulei de floarea soarelui sau masline

1 varf de cutit Hing (daca aveti, daca nu, nu-i bai)

METODA

Alegeti un fruct cat mai mare si mai tare, ferm, fara pete. Spalati-l si curatati-l de coaja. Taiati-l bucatele si puneti-l in vasul de mixer sau in blender. Turnati peste el sarea, zaharul, piperul cayenne si nuca de cocos. Mixati pana totul devine o pasta.

Separat, intr-o craticioara micuta, preparati Tarka: puneti uleiul la incalzit iar cand e suficient de cald puneti semintele de mustar si chimion sa pocneasca, apoi Hing (daca aveti). Nu tineti pe foc mai mult de 10 secunde dupa ce ati pus semintele. Lasati sa se racoreasca 1 minut, apoi turnati peste sos. Amestecati. Serviti cu orice tip de Pakoras sau aperitive, cu Samosas sau langa orice mancare de cartofi.

Are un gust foarte placut, unic, de dulce-acrisor, care lasa o aroma durabila agreabila pe cerul gurii, o senzatie de curat in gura si te face sa te simti vioi si fericit.

OBSERVATIA 1: Mango are un sambure marisor dar plat, alb. Pulpa nu se desprinde cu usurinta de pe el nici cand e copt. Indepartati pulpa fructului cu un cutit.

OBSERVATIA 2: Puteti folosi cat de mult zahar doriti, in functie de gust. La fel si cu piperul cayenne.

OBSERVATIA 3: Acest chutney nu are nevoie deloc de apa. Mango crud in contact cu zaharul si sarea elibereaza un pic de suc care “imbraca” bine sosul.

OBSERVATIA 4: Puteti pastra acest chutney pe masa 3-4 zile. Daca il tineti in frigider, rezista si 2 saptamani.

Din punct de vedere Ayurvedic: Raw Mango Chutney este Tridoshic insa cu mentiunea ca persoanele Pitta trebuie sa scoata din reteta piperul cayenne, iar persoanele Kapha trebuie sa ocoleasca uleiul de masline si sa-l prefere pe cel de floarea soarelui.

click aici pentru a va afla Tipologia Ayurvedica

ALTE PAGINI SUGERATE

Chutney de Mango verde

Chutney de Mango verde

Cilantro Coconut Chutney

Cilantro Coconut Chutney

Allam Pachadi - Chutney de Ghimbir

Allam Pachadi – Chutney de Ghimbir

Salata de dovlecei

Chutney de Dovlecei A-la-Hindi

Discussion

4 thoughts on “Raw Mango Chutney – Chutney de Mango verde

  1. De multe ori m-am întrebat dacă pot folosi Amchoor la acrit supele cât de cât. 😛 Soțului meu (pitta-KAPHA) nu prea îi plac supele dulci.

    Posted by Alina | 8 October 2014, 7:36 AM
    • Ciau Alina! Sigur ca poti folosi Amchoor (pulbere de mango) la supe si la orice mancaruri care necesita gust acru. Ba chiar e foarte ok in loc de lamaie mai ales daca doresti sa pastrezi mancarea respectiva comestibila mai multa vreme – lamaia accelereaza mult procesul de degradare.
      E normal pentru un Pitta-Kapha sa adore si sa ravneasca exact ce n-are voie P) – in cazul sotului tau gustul acru D) Mai bine pentru el ar fi daca i-ai acri supa direct in farfurie cu putina zeama de Lime – e mai ok pentru ambele tipologii.

      Posted by cloudpearl | 8 October 2014, 1:04 PM
  2. Eu am cumparat de la cineva care face in casa diverse(gem, chutney, sosuri) din gastronomia indiana, insa avea in compozitie ginger,lamaie, zahar, sare, unt, struguri uscati, nuci braziliene si condimente, nu specifica de care.E ff bun la gust, probabil sunt mai multe retete de chutney.Amchoor am si eu in casa, insa nu prea stiu la ce pot folosi pudra aia de mango.

    Posted by Nicoleta | 12 November 2013, 12:43 AM
    • Buna Niculeta! Exista foarte multe retete de Chutney de Mango, toate superbe din cauza ca Mango e un fruct cua devarat de exceptie.
      Amchoor este bun pentru ca acreste. Poate fi folosit la orice mancaruri “dulci” pentru a echilibra gustul dulce al respectivelor legume gen: cartofi, varza, conopida, sfecla rosie etc. De asemenea, Amchoor poate fi folosit la multe snacks-uri in loc de Chaat Masala.

      Posted by cloudpearl | 14 November 2013, 6:38 PM

Introdu adresa ta de email ca sa primesti notificari cand postez retete si articole noi.

Join 7,602 other subscribers

CATEGORII DE ARTICOLE

CE VA PLACE CEL MAI MULT

Test pentru analiza Tipologiei Ayurvedice
Despre mine
Aloo MURUKKU - Rotocoale din Cartofi si Faina de Orez
Cum se face GHEE
Lapte din Nuca de Cocos - Cum se face
Rezultatele Testului
Parathas - Lipii indiene fara drojdie
Turmeric Milk - Lapte cu Turmeric
Turmericul - turbo-remediul Ayurvedic si preferatul studiilor stiintifice
Retete si sfaturi ayurveda “gratuite”

ARHIVA

Vizite pe Blog

  • 3,293,388 vizite

CALENDAR

May 2024
S M T W T F S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031