Nadan Mutta Roast – Curry de Oua din Kerala

Nadan Mutta Roast

Nadan Mutta Roast este un mic dejun obisnuit in Kerala. El este de fapt un curry care are la baza feliute de ceapa caramelizata in sos gros de rosii – totul imbracat in diferite arome. Gustul este exceptional, atat de bun incat pana si neiubitorii de oua sunt vrajiti instantaneu. Numai sosul de rosii cu ceapa singur este eggs-celent.

Exista mai multe variante de a prepara Nadan Mutta: unele folosesc lapte din nuca de cocos, altele otet, insa mai toate contin ulei din nuca de cocos; bineinteles, variatiile mari sunt date si de diversitatea condimentelor folosite.

In Kerala totul este extrem de picant insa fiecare isi poate controla nivelul de foc din aceasta mancare. Eu l-am facut comestibil din acest punct de vedere, chiar bland fata de cum era recomandat pe site-ul de unde am preluat reteta. Insa trebuie retinut ca ouale sunt considerate in Ayurveda un aliment greu de digerat, care trebuie ajutat de ceva condimente ca sa nu pice ca un bolovan in organism si sa impiedice asimilarea nutrientilor. De aceea si este recomandat ca ouale sa fie consumate la micul dejun sau brunch de persoanele cu un foc digestiv foarte puternic, sau la pranz de oricine, cand focul digestiv este la maxim.

adaptare dupa: Plateful

timp de preparare: 30 minute

rezulta 3 portii

picantzeala4

INGREDIENTE

4 oua fierte tari

3 rosii medii

3 cepe medii

2 lingurite Pasta de Ghimbir cu Usturoi

1 chilli verde proaspat

1 lingurita seminte de chimion (Jeera)

cateva frunze de Curry

2 lingurite paprika dulce

1/2 lingurita turmeric

1 lingurita Basic Garam Masala

1 lingurita pulbere de fenicul

1/4 lingurita piper negru sau Pippali macinat

1/3 cana apa

3 linguri ulei din nuca de cocos sau de oricare aveti

1/4 + 1/4 lingurite sare

METODA

Puneti ouale la fiert in coaja in apa rece cu sare (ca sa nu se crape la fiert). Din momentul in care apa incepe sa fiarba tineti pe foc cam 15 minute. Scurgeti apa fierbinte si turnati apa rece peste oua ca sa se racoreasca si sa le puteti curata de coaja. Curatati-le si puneti-le deoparte.

Curatati ceapa de coaja si taiati-o feliute subtiri. Indepartati cotorul si semintele de la chilli si tocati-l marunt. Curatati rosiile de pielita si taiati-le cubulete.

Puneti o tigaie non-stick pe foc tare si turnati uleiul in ea. Cand uleiul s-a infierbantat aruncati semintele de Jeera in el si lasati-le sa pocneasca. Imediat dati focul la mediu. Apoi adaugati frunzele de Curry si pasta de ghimbir-usturoi. Tineti pe foc 1 minut, apoi adaugati chilli-ul verde si ceapa. Presarati putina sare si sotati pana ce ceapa devine aurie-bronzata, fara sa o ardeti.

Apoi puneti rosiile + turmeric + fenicul + Garam Masala + piper + paprika. Amestecati si tineti pe foc 3-4 minute, pana ce rosiile sunt bine inmuiate si rezulta un sos gros.

Adaugati apa si restul de sare.

Crestati usurel ouale pe doua parti – nu le taiati de tot ci doar un pic albusul, ca in imagine.

Nadan Mutta Roast_

Puneti ouale in tigaie, acoperiti-le binisor cu sos si puneti capacul. Dati flacara la minim si mai tineti pe foc inca 3 minute. Inchideti flacara si mai lasati sa stea 2-3 minute, apoi serviti.

Daca doriti, puteti presara verdeata proaspata.

Serviti Nadan Mutta Roast cald, cu painite Poori sau un Orez.

Nadan Mutta Roast-

Din punct de vedere Ayurvedic: Nadan Mutta Roast este potrivit persoanelor Vata si Kapha. Cat priveste persoanele Pitta…mai bine pas.

click aici pentru a va afla Tipologia Ayurvedica

ALTE PAGINI SUGERATE

Egg Pulav

Egg Pulav

Salata de Oua A-la-Hindi

Salata de Oua A-la-Hindi

Tomato Sheer

Tomato Sheer

Eggneer Masala

Eggneer Masala

Comments are closed.

Introdu adresa ta de email ca sa primesti notificari cand postez retete si articole noi.

Join 7,602 other subscribers

CATEGORII DE ARTICOLE

CE VA PLACE CEL MAI MULT

Test pentru analiza Tipologiei Ayurvedice
Despre mine
Aloo MURUKKU - Rotocoale din Cartofi si Faina de Orez
Cum se face GHEE
Lapte din Nuca de Cocos - Cum se face
Rezultatele Testului
Parathas - Lipii indiene fara drojdie
Turmeric Milk - Lapte cu Turmeric
Turmericul - turbo-remediul Ayurvedic si preferatul studiilor stiintifice
Retete si sfaturi ayurveda “gratuite”

ARHIVA

Vizite pe Blog

  • 3,293,388 vizite

CALENDAR

May 2024
S M T W T F S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031