Aloo Tikki – Crochete de Cartofi

Aloo Tikki

Aloo Tikki sunt niste bunatati din nordul Indiei, foarte usor de realizat si irezistibil de bune. Sunt niste crochete facute din cartofi zdrobiti ca pentru piure, amestecati cu diferite condimente si verdeturi, in functie de gust.

Aloo Tikki este una din delicatesurile mult indragite de indieni. Se gasesc de cumparat pe la mai toti vanzatorii ambulanti de pe strazile diferitelor orase indiene. Traditional, ele se servesc alaturi de un Chutney sau doar cu niste iaurt, insa va garantez ca merg super si langa un orez (simplu ori cu legume) sau cu niste painite indiene umflate Luchi/Poori .

timp de preparare: 35 minute + fiertul/coptul cartofilor

rezulta aproximativ 12 Tikkis

picantzeala2

INGREDIENTE

6 cartofi marisori

1 fir subtire de praz

1 lingura Pasta de ghimbir-usturoi

1 lingurita turmeric

1 lingurita Chaat Masala

1 lingurita Garam Masala usor picanta

1 + 1/2 lingurite pulbere de coriandru (Dhania Powder)

1 lingurita Anardana – optional

1 lingurita sare

1 legatura patrunjel verde

3-4 linguri ulei pentru prajit

METODA

Fierbeti sau coaceti cartofii in coaja. Racoriti-i si curatati-i de coaja. Zdrobiti-i ca pentru piure.

Adaugati peste ei prazul taiat feliute subtirele si toate condimentele + sarea.

Amestecati bine de tot si incepeti sa formati Tikkis: luati cate o lingura plina ochi de compozitie si framantati bine in mana pret de cateva secunde pana ce simtiti ca s-a format o minge bine inchegata, care nu se sfarama. Dati-i o forma ca de piftea mai marisoara, groasa cam de 5 mm. Asezati-o deoparte pana le modelati si pe celelalte.

Dupa ce ati format toate Tikkis-urile, puneti o tigaie non-stick pe foc mediu. Turnati 2-3 linguri de ulei si cand uleiul s-a infierbantat, asezati Tikkis in tigaie asa incat sa ramana un pic de spatiu de manevrare intre ele, deci nu le inghesuiti.

Lasati-le sa se prajeasca cam 4 minute, apoi intoarceti-le cu foarte mare delicatete si atentie, ca sa nu se fractureze. Acesta este momentul in care e posibil ca una sau doua bucati sa se desprinda in tigaie, spre stupefactia bucatarului. De aceea e important sa le presati bine in mana cand le formati.

Mai prajiti 3 minute si pe partea cealalta apoi scoateti-le direct pe o farfurie, fara hartie prosop pentru ca se vor lipi de hartie.

Daca folositi cartofi copti, Tikkis vor fi insetate de ulei si vor avea tendinta sa absoarba foarte mult, insa nu adaugati decat atat cat va place. Oricum, este bine sa exista un pic de ulei in tigaie atat la inceput, cand le puneti in tigaie, cat si cand le intoarceti pe partea cealalta.

Aloo Tikki_

OBSERVATIE: Puteti folosi orice tip de condimente aveti / va place. In loc de praz puteti folosi ceapa. Este totusi important sa puneti turmeric si alte condimente pentru a echilibra tendinta cartofilor de a creste Vata, adica de a forma gaze.

Din punct de vedere Ayurvedic: Aloo Tikki sunt potrivite pentru persoanele Vata si ok ocazional pentru cele Pitta si Kapha. Pentru Vata nu numai ca merge mai mult ulei dar chiar este recomandat. Pentru Pitta este mai bine sa scoata din reteta sau sa foloseasca cantitati mai mici de pasta de ghimbir-usturoi, Garam Masala usor picanta si chiar Chaat Masala si sa adauge pulbere de fenicul si / sau de Jeera.

click aici pentru a va afla Tipologia Ayurvedica

ALTE PAGINI SUGERATE

Chole Tikki

Chole Tikki

Kadoo Tikki

Kadoo Tikki

Potato Paneer Tots

Potato Paneer Tots

Salata de Cartofi Noi

Salata de Cartofi Noi

Discussion

One thought on “Aloo Tikki – Crochete de Cartofi

  1. e posibil ca aceasta reteta sa se preteze foarte bine ca umplutura la placintele gen pirojki cu cartofi, chiar plecand de la aluatul tau pentru varzari

    Posted by Viorica Greavu-Serban Ichim | 28 March 2013, 11:02 AM

Introdu adresa ta de email ca sa primesti notificari cand postez retete si articole noi.

Join 7,602 other subscribers

CATEGORII DE ARTICOLE

CE VA PLACE CEL MAI MULT

Test pentru analiza Tipologiei Ayurvedice
Despre mine
Aloo MURUKKU - Rotocoale din Cartofi si Faina de Orez
Cum se face GHEE
Lapte din Nuca de Cocos - Cum se face
Rezultatele Testului
Parathas - Lipii indiene fara drojdie
Turmeric Milk - Lapte cu Turmeric
Turmericul - turbo-remediul Ayurvedic si preferatul studiilor stiintifice
Retete si sfaturi ayurveda “gratuite”

ARHIVA

Vizite pe Blog

  • 3,292,856 vizite

CALENDAR

May 2024
S M T W T F S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031